marți, 1 august 2017

Cum am uitat de copilul meu

Se intampla dupa a treia zi de stat impreuna.
Weekend prelungit am zis noi, numai bine cat sa ne descretim fruntile de corporatisti. Aer curat de munte, racoare, miros proaspat de brad...relaxare in toata regula pentru familia noastra. Sau asa speram noi.

Fata noastra nu mai e bebelus, e o domnisorica descurcareata care nu numai ca stie sa coboare singura de pe gard, dar stie sa ceara atunci cand are nevoie de ceva. La aproape 4 ani am presupune ca nu mai exista bariere de comunicare. Iar noi, oameni muncitori si dedicati lucrului bine facut mai ales între orele 9-19 (programul tipic, ca apoi, Dumnezeu cu mila daca mai ai putere sa faci ceva), presupunem ca daca toate nevoile copilului sunt satisfacute, atunci nu avem de ce sa ne facem griji.

Asa ca iata-ne duminica, dupa doua zile de apropiere in familie, cu una bucata copil nelinistit. Da, a mea era copila care tipa dupa alta jucarie deși numai ce isi luase un balon.  Era evident pentru toata populatia din gradina zoo ca tigrul parea mic copchil pe langa fiica-mea. Si credeti-ma ca suna destul de infiorator frumosul tigru de la Zoo Sibiu. A fost prima data cand am auzit unul.

Bun, in ultima faza ii explic fiica-mii ca daca nu se linisteste cu urlatul si tavalitul, ma supar tare de tot pe ea. Cred ca ceva i-a facut ding. A venit la urechea mea si mi-a cerut o inghețata. Deci, renuntase la jucaria pentru care a urlat 15 minute, pentru o inghețata. Sa mai precizez ca era a doua pe ziua aceasta?! Atunci mi-am dat seama ca sunt pe langa subiect grav de tot. Aerul de munte a facut minuni pentru noi. De ce nu ar face asta
si pentru pofta ei de mancare?!

Copilului meu ii era foame!

Pentru a doua oara in acest weekend prelungit copilul meu cerea una cand de fapt voia alta. Era atat de entiziasmata de noutatea din jurul ei, incat a uitat sa ceara de mâncare. Nu ii statea ei mintea la asta. Prea multe atractii si locuri noi pentru a se gandi si la stomacelul ei.

Ea, e copil... dar eu sunt mama ei.
Cam cum e posibil sa uiti de omuletul tau?! Sa uiti de curiozitatea si de interesul unui prichindel fata de locurile sau de jucariile noi? Cum e posibil sa nu iti dai seama care e problema de fond atunci cand face o criza.
Daca noi parinti nu suntem receptivi la schimbarile lor comportamentale, nimeni nu o va face..
Mi-am reprosat faptul ca las oboseala sa ma copleseasca. Imi reprosez mereu cand nu reusesc sa imi deschid mintea suficient cat sa imi dau seama ce are copilul meu. Si merru dupa un astfel de moment imi incerc sa imi resetez prioritatile. Daca ziua sunt la birou, seara este doar pentru familie.

Noi ne cunoastem copiii cel mai bine, insa si noi avem nevoie sa ne canalizam atentia catre ei. Ce sens are sa stai langa copil dar sa te gandesti la problemele de munca? Ii mai acorzi lui atentie daca mintea ta e ocupata cu altceva? Nu... pentru ca nu prea mai ai cum.

Timpul liber petrecut alaturi de familie nu se masoara in timp. Se masoara in fapte. Se masoara in  discutii, povesti, momente de tandrete, activitati desfasurate.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu