Pe umarul fiicei mele

Acum ceva timp visam la o familie frumoasa, imi faceam tot felul de planuri, visam cu ochii deschisi. Timpul a trecut, el mi-a devenit sot, eu - sotia lui. Acum toate imaginile din mintea mea erau...reale! Noi doi pe canapeaua noastra, privind un film, povestind, gandindu-ne la cat de minunat e ca ne avem unul pe altul.

Insa si mai minunat a fost cand cele doua liniute au aparut. Da, fericire pura! Noi doi si o burtica pe canapea. Burtica a inceput sa creasca, sa ia diverse forme, sa ne dea senzatii tari. Iubeam burtica, o mangaiam si ii promiteam tot ce ne trecea prin minte.

Cu timpul, burtica s-a ... mutat! Langa noi, pe canapea. Apoi in patul nostru. Acolo a ramas si acum. Si am ajuns dupa aproape 4 ani sa pun capul pe umarul ei, sa ii sarut obrazul pufos, sa ii admir genele lungi in timp ce ne uitam la Disney Junior si sa ma gandesc:"Doamne, cat de bine e!"

Acesta e tabloul la care nu m-am gandit! E tabloul zilei de azi. E recunostinta pentru sufletelul minunat care ne arata in fiecare zi cat de norocosi suntem si cat de frumoasa e viata cand ai (cel putin) un pui,
e caldura din inimile noastre.