miercuri, 15 aprilie 2020

Vera Sposa se adaptează noului context și livrează la domiciliu rochia de mireasă pentru probă



Industria vestimentației pentru mirese a fost provocată să se adapteze și să găsească soluții rapide și benefice astfel încât să se poată susține în noul context generat de pandemia Covid-19.
Boutique-ul multibrand Vera Sposa a lansat primul serviciu de vânzare contactless, care le permite viitoarelor mirese să probeze acasă rochia aleasă, fără a o achita în avans. Astfel, clientele pot comanda din selecția Vera Sposa până la 3 rochii, urmând să o achite doar pe cea aleasă pentru ziua nunții.

Prin acest serviciu, rochiile din selecția Vera Sposa sunt disponibile pentru femeile din întreaga țară, iar retailerul anunță că va menține această modalitatea de vânzare și după ridicarea situației de urgență.

”Ne-am alăturat mișcării #StamAcasa, dar ne dorim să menținem deschisă relația cu clienții noștri printr-un serviciu de vânzare contactless. Este un moment delicat pentru cei care și-au planificat nunta anul acesta și ne dorim să le fim alături, să îi susținem făcând produsele noastre mai accesibile, atât din punct de vedere al modului de achiziție, dar și din punct de vedere al prețurilor. Până pe 15 mai, toate rochiile din stoc au reduceri de 30%, 50% sau 70%. Posibilitatea de a proba rochia în intimitatea casei nu este doar un instrument util de a ne adresa viitoarelor mirese, ci și o modalitate

sâmbătă, 28 martie 2020

Avantajele unui DJ in cadrul unui eveniment


In mod sigur si tu ai participat la mai multe evenimente fericite din viata familiei tale sau a cercului tau de prieteni. Ai observat cat de mult s-au straduit organizatorii petrecerii ca acel eveniment sa iasa foarte bine si toti invitatii sa se simta extraordinar, iar la final sa plece cu zambetul pe buze, vorbind despre "cat de tare a fost petrecerea asta". 

Ei bine, asta nu s-a intamplat de fiecare data si stiu ca imi dai dreptate acum cand citesti acest articol :) 
S-a intamplat acest lucru nu pentru ca locatia nu a avut serviciile pe care le asteptai, sau pentru ca tinuta pe care ai purtat-o nu a fost aceea pe care ai dorit-o initial, s-a intamplat acest lucru pentru ca MUZICA nu a fost chiar pe gustul tau sau a celorlalti invitati care sunt intru totul in asentimentul tau.


Indiferent daca alegi  o formatie sau un DJ care sa se ocupe de partea de entertainment a evenimentului tau, ai grija sa alegi in cunostinta de cauza!

 De muzica depinde in mare parte reusita evenimentului tau! De aceea trebuie sa alegi dupa ce ti-ai facut temele si ai studiat putin ofertele de pe piata, ai citit sau ascultat feedback-ul altor persoane. 

Muzica ar trebui sa fie o prioritate in organizarea unui eveniment, de aceea am vorbit cu Cristi Buduianu C.E.O la Best-DJ Romania si ne-a prezentat pe larg cum sta situatia cu muzica de la evenimentele private din Bucuresti si nu numai, cat conteaza experienta in acest domeniu si despre provocarile intalnite.

Sa presupunem ca si tu esti adeptul unui eveniment mai modern si mergi pe mana unui DJ cu experienta, in fata unei formatii. 

Care sunt avantajele unui DJ in cadrul unui eveniment? 
Ei bine, avantajele sunt multe, dar vreau sa aduc in discutie

miercuri, 25 martie 2020

Asta este casa mea!

.. Cam asta ne-a reprosat copilul nostru azi dupa ce fusese amanata/ignorata din cauza call-urilor pe care le aveam noi: mami si tati - singurele persoane cu care ea poate comunica in cursul unei zile de stat acasa. Si unde mai pui ca aceste zile se cam aduna...
Una peste alta, copilului ii este greu sa inteleaga de ce mami si tati si-au adus munca acasa, de ce toti colegii au prioritate si ea nu, de  ce vorbim mereu cu alte persoane cand ea trebuie sa faca liniste.

Perfect normale aceste frustrari. Si o intelegem.
Cumva si noi avem frustrarile noastre cand avem taskuri de terminat, dar trebuie sa ne ocupam si de copil cand apare cate o nevoie urgenta..gen, are nevoie de o gustare, are nevoie de ceva de facut, i s-a terminat lipiciul, nu mai are apa, s-a udat cand s-a spalat pe maini.. etc

Parca pare cam greu sa gasesti si varianta de mijloc...nu-i asa?

Pentru ca vrem sa iesim din aceasta perioada de coronavirus cu bine, avem nevoie de idei... multe idei de organizare!

Reguli simple gen.. culcam copilul tarziu ca sa avem timp de dimineata de un call fara intreruperi...
Sau..
Pauza de pranz o avem impreuna ca sa nu zicem ca nu ne-am intalnit si nu

luni, 23 martie 2020

Saptamana 3 de izolare

Am inceput sa treia saptamana de izolare acasa.
Vremea nu e prielnica, a inceput sa ninga si confundam fulgii cu petalele de flori ce zboara debusolate din copacii abia treziti de primavara. Cumva tristi privim pe geam... pana si puisorii care piuiau veseli zilele trecute azi stau zgribuliti in locsorul lor, cautand caldurica.

Privim in jur si ne bucuram ca vedem si observam natura, departe de oras si de strazile gri si umede. Nu am mai fost in oras de 2 saptamani! Nu ne plangem, ca ne place la noi acasa. Muncim, dar ne si bucuram de clipele petrecute in familie. Mereu am fost recunoscatoare ca suntem sanatosi, si acum parca ma uit spre cer si multumesc si mai mult! E important sa ramanem acasa, izolati de restul lumii, desi suna ciudat.

Prietenii care locuiesc in oras imi povesteau ca au iesit la prima ora sa isi plimbe animalul de companie si s-au intalnit cu 2- 3 oameni in cele cateva minute petrecute afara, si aveau sentimentul de neliniste incercand sa ii ocoleasca. Parca ne gandim ca suntem cam paranoici, cam exagerati, cam egoisti. Dar ce sa vezi? de fapt e frica, si apoi grija fata de cei de acasa, si fata de cei din jur. Acum e momentul in care realizam mai mult ca niciodata ca daca avem grija de noi, avem si de cei din jur.

Daca noi suntem sanatosi, avem putere sa ne dedicam si celor dragi. Si ce bine e sa ii avem aproape! Sa fim feriti in linistea casei noastre, si sa ii ferim si pe ei, Asa ca stam acasa! Sa stam acasa!

 Sa va fie bine! Sa ne fie bine!




marți, 12 martie 2019

Lângă copilul meu perfect

Este trecut de 12 noaptea și noi îl asteptam pe tati sa vina dintr-o delegație. Este târziu pentru amândouă, dar totuși ei i se face foame.
"Vezi burtica mea? Nu a mâncat mai nimic azi!"
Eu știu însă că azi i-am făcut până și Lava Cake pentru desertul de la cina, si sărățele pentru ronțăit la desene, și i-am făcut și pâine prăjită și cam tot ce a vrut ea după somnul de amiaza, doar doar sa îi treacă dorul și nerabdarea de a-l vedea pe tati și să mănânce.
Dar iata-ne la 12 noaptea, uitandu-ne la Minimax, la desene cu troli și savurând lăptic și pâine cu Almette. O admir.
E dezamăgită că unul din zbvorurile lui tati a avut intarziere și a pierdut legătura spre București. Deci nu vine tati... Am trecut curajoase peste lacrimi și frustrari că abia mâine seară îl vom vedea si, evident, abia mâine seară își va primi jucăria din delegație.
 Deși nu îi convine stinge chiar și lumina pe care a aprins-o când s-au dus să se zprle încă o dată pe dinți (da, câteodată îi e frica de carii).
Și mă regăsesc în ea, in copila mea ambitioasa. O admir și abia dacă îmi vine să cred că e a mea, că e a noastră, că e grija mea no1, că e lumina mea, că e parte majoritară din totul meu.
Vom adormi îmbrățișate și cu gândul că mâine ne vom intregi familia, vom fi iar 3 la masă și pe canapea și mai apoi in pat.
Noi avem acest sentiment rar, pentru că rar se întâmplă că mami sau tati sa fie plecati. Însă sunt multe alte familii care trăiesc cu dorința revederii noapte și zi, perioade lungi, chiar ani...  Mi-e greu sa îmi imaginez cat de greu le este, așa că mă voi opri aici,  cu gânduri neasternute.

Va doresc numai bine și să apreciați totul vostru mereu!
Mie mi-e bine langa ea, copila mea!

luni, 26 februarie 2018

Nunta visurilor tale - Rátkai Tímea - recenzie

Sunt atat de incantata de aceasta carte... ca un copil mic de noua lui jucarie!

"Nunta visurilor tale - Tot ce trebuie sa stii despre organizarea unei nunti perfecte" - scrisa de Rátkai Tímea este una din cele mai detaliate carti despre organizarea unei nunti. A aparut in 2015 si de atunci numeroase sunt miresele care au citit-o. Nu e de mirare avand in vedere experienta vasta in domeniul organizarii de evenimente a scriitoarei.



Cartea este pentru fiecare mireasa si mire. E o carte care te va tine de mana pana la nunta visurilor tale. Va fi ghidul tau, va fi ajutorul tau, va fi cel mai util instrument in calatoria ta pana la ziua marelui eveniment.

Nu e o carte ca oricare alta; am simtit acest lucru de cum am rasfoit-o prima data: foi delicate, culori calde, asezare in pagina intuitiva, fotografii din nunti reale. Nu e despre vedetisme, nunti regale sau nunti din filme. Este despre si din viata reala, iar pasii si ideile prezentate sunt documentate, puse cap la cap si asezate in ordinea fireasca, astfel incat sa fie usor de parcurs si cat mai practica.

E minunata!


Iti sta alaturi nu numai cu pasi exacti, ci si cu solutii la multe intrebari care apar pe parcursul organizarii.

Din primele pagini esti indrumat catre originalitate, esti incurajat sa crezi in visul nuntii tale si apoi invatat cum sa il atingi. Autoarea prezinta cat sunt de importante clarificarea sarcinilor si stabilirea bugetului, ofera tips-uri despre intalnirile cu furnizorii, clarifica importanta unui organizator de nunti si descrie detaliat fiecare moment al nuntii.


Vei afla cum se desfasoara diverse cununii: ortodoxa, catolica, evreiasca,  reformata, care sunt obiceiurile si cum sa alegi alaturi de partener variantele care vi se potrivesc cel mai bine. Regasim in aceasta carte sfaturi despre tot ce tine de nunta: alegerea inelului de logodna, a verighetelor,  a invitatiilor, a localului, a rochiei de mireasa sau a costumui de mire. E impresionant cum sunt prezentate atat de multe detalii!






Stiati ca sunt mai multe stiluri de abordare a filmului de nunta?
Autoarea ne spune ca "sunt perechi care isi doresc o experienta in stil cinematografic, cu scenariu, decor, muzica, efecte si multa munca ulterioara", insa oricare sunt preferintele voastre, trebuie sa va asigurati ca furnizorii alesi va pot ajuta. Puteti alege intre stilul jurnalistic, cinematic, traditional. informativ (Storytelling), scurt metraj. Aflam si care sunt cele mai importante clipe ale nuntii si deja stim ce vrem de la filmul nuntii! Voi v-ati decis?


Va promit ca veti regasi in aceasta carte cele mai utile informatii, ca o veti citi pe nerasuflate si va veti intoarce la ea ca la un bun camarad de fiecare data cand veti avea nevoie.

Cartea "Nunta visurilor tale", scrisa de Rátkai Tímea, o puteti gasi la Editura CASA:  http://www.edituracasa.ro/nunta-visurilor-tale-135.html

Si dupa cum zice insasi autoarea,

Multa fericire!Casa de piatra!


marți, 6 februarie 2018

Primul dans al mirilor - melodii in voga

Desi aveti la dispozitie nenumarate variante, m-am gandit sa va vin in ajutor cu cateva idei pentru primul vostru dans ca sot si sotie. Am incercat sa adun in aceasta lista melodii reprezentative, in care sa va regasiti sau care sa va inspire.

Dansul mirilor este un moment magic. Va veti aduce cu drag aminte de fiecare miscare, privire, sarut din acele cateva minute.


  1. Shane Filan - This I promise you
  2. Emily Hacket - Take my hand
  3. Ed Sheeran -Perfect
  4. Smiley & Feli - Vals
  5. Christina Perri - A thousand years
  6. Beyoncé - Halo
  7. Blake Shelton - God Gave Me You
  8. Indila - Love story
  9. Clint Black - When I Said I Do
  10. Ella Henderson - Yours
  11. Ryann Darling - I choose you
Puteti alege si variantele clasice, puteti fi insa si creativi si sa mergeti pe hit-urile in voga. Important e sa simtiti ca atat melodia cat si dansul va reprezinta, si sa va simtiti magici pe ringul de dans, mana in mana, inima langa inima. 

Alegerea finala va apartine!